Adevărata urgență: demisia lui Ponta

11 ONG-uri vor demisia premierului Ponta și îi cer Avocatului Poporului să conteste la Curtea Constituțională cele 26 de ordonanțe ascunse într-una singură.

Concret, e vorba de Ordonanța de Urgență nr. 2/2015, prin care Guvernul face modificări la 26 de acte normative din diverse domenii de activitate.

În același timp, organizațiile semnatare îi cer premierului Victor Ponta să-și dea demisia din funcție. Deși aparent este doar a doua ordonanță de urgență pe acest an, OUG 2/2015 (cu un titlu neutru – „Ordonanța de Urgență pentru modificarea unor acte normative, precum și alte măsuri”) cuprinde în realitate 26 de ordonanțe de urgență și a fost publicată direct în Monitorul oficial vineri, 13 martie, fără a fi postată în prealabil pe site-ul guvernului, în dezbatere publică.

Organizațiile semnatare consideră că acesta este un mod prin care Guvernul încearcă să mascheze abundența de ordonanțe de urgență cu care s-a remarcat și în anii trecuți și pentru care a fost criticat atât de societatea civilă, cât și de Comisia Europeană. Practic, Guvernul se substituie în acest fel Parlamentului, iar România este guvernată prin ordonanțe de urgență emise după bunul plac al miniștrilor, fără dezbatere publică și fără să fie trecute prin filtrul constituțional al legiuitorului.

 

Citește întreaga scrisoare deschisă pe site-ul APADOR-CH.

Semnatari:

  • Asociația pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki (APADOR-CH)
  • Fundația pentru o societate deschisă
  • Asociația Funky Citizens
  • Asociația Miliția Spirituală
  • ActiveWatch
  • Asociatia Nationala a Birourilor de Consiliere pentru Cetateni (ANBCC)
  • Asociația MetruCub – resurse pentru cultură
  • Centrul de Resurse Juridice (CRJ)
  • Grupul pentru Democrație Participativă Plenum
  • Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI)
  • Inițiativa Kosson

Related Posts

Comments (1)

[…] cerut demisia lui Ponta în martie, alături de alte 10 ONG-uri, pentru că a ascuns 26 de ordonanțe de urgență într-una […]

Leave a comment