9, pache protopopescu
+031 424 32 25

Nu puneți cruce Pieței Universității

12038342_889807581103729_2784978122758781050_n

Foto: incentru.ro

Organizațiile semnatare, în acord de principiu cu spiritul de condamnare a totalitarismului comunist care l-a animat pe autorul proiectului „Legii pentru condamnarea totalitarismului și pentru cultivarea memoriei naționale antitotalitare”, solicită respingerea inițiativei legislative în actuala ei formă. Apreciem că inițiatorul, senatorul Sorin Ilieșiu, între alte inadvertențe, a confundat proiectul de lege cu un proiect de reamenajare a spațiului urban, ignorând total legislația în domeniu.

Deși considerăm oportună construirea unui monument al victimelor totalitarismului comunist, ne opunem formulării din prezentul proiect de lege din următoarele considerente:

  1. Prin descrierea detaliată a formei, materialului și a modalității de expunere și vizibilizare a monumentului, în chiar textul Legii, se anulează ideea de “concurs de proiecte”, menționat la aliniatul (2) al prezentei Legi.
  2. Amplasamentul propus pentru ridicarea monumentului este într-o zonă protejată a orașului București. Având în vedere legislația de patrimoniu, considerăm că monumentul trebuie să țină cont de particularitățile zonei. Mai mult, prin descrierea detaliată a amplasamentului se încalcă procedurile legale de avizare (atât la nivelul Primăriei Generale a Municipiului București, precum și la nivelul Ministerului Culturii). Considerăm că este imperativ ca Parlamentul României să se supună legislației de apărare a patrimoniului și să nu se angajeze în interpretări abuzive ale cadrului legal existent; în fapt, amplasamentul monumentului trebuie el însuși să fie parte a competiției de proiecte.
  3. Având în vedere că monumentul se dorește a fi unul reprezentativ pentru “poporul român”, așa cum se arată în expunerea de motive, considerăm că inițiatorul Legii limitează posibilitatea cetățenilor de a se exprima cu privire la simbolistica pe care o consideră potrivită. Organizarea unui concurs de proiecte (cu o temă care să nu menționeze din însăși formularea ei soluția) și dezbaterea publică a proiectelor propuse considerăm că reprezintă un bun exercițiu de democrație.
  4. Având în vedere Art. 4, litera 2 din Constituția României: “România este patria comună şi indivizibilă a tuturor cetăţenilor săi, fără deosebire de rasă, de naţionalitate, de origine etnică, de limbă, de religie, de sex, de opinie, de apartenenţă politică, de avere sau de origine socială” si nevoia ca acest monument sa fie unul reprezentativ pentru toți românii, considerăm neoportună alegerea unui simbol religios. De aceea, subliniem, o dată în plus, nevoia unui concurs de idei cu privire la ce ar trebui sa înfățișeze monumentul, astfel încât să răspundă la tema propusă prin proiectul de Lege.
  5. Susținerea bugetară a proiectului este una incertă. Nu există o estimare a costurilor implicate de realizarea acestui monument, iar finanțarea propusă (de la fondurile de rezervă ale Guvernului și de la Ministerul Culturii) lasă loc arbitrariului atât în ceea ce privește costul propriu-zis, cât și formula de alocare a fondurilor. O astfel de investiție trebuie planificată cu maximă transparență și deschidere, mai ales având în vedere importanța simbolică a monumentului pentru toți cetățenii-finanțatori ai construirii acestuia.

Ieri, 27.09.2015, inițiatorul Legii a anunțat că intenționează să solicite Consiliului General al Municipiului București organizarea unui referendum cu privire la propunerea domniei sale – crucea ca monument. Menționăm că și acest referendum este în dezacord cu proiectul de Lege. Avand in vedere ca acest monument trebuie sa fie în memoria “tuturor acelora care au suferit” în perioada comunistă, un referendum local nu face decât să limiteze aria geografică a comunismului la nivelul Municipiului București. Subliniem, o dată în plus, nevoia unui concurs de proiecte (atât cu privire la forma pe care monumentul trebuie să o ia, cât și cu privire la locul în care acesta va fi amplasat), iar dezbaterea va trebui să fie una incluzivă, la nivel național.

Solicităm Camerei Deputaților să respingă proiectul de Lege în forma sa actuală si să țină cont de considerentele expuse mai sus. Solicităm Ministerului Culturii, Consiliului General al Municipiului București și Primarului General Interimar să își exprime punctul de vedere cu privire la propunerea legislativă, mai specific, cu privire la posibilitatea de a amplasa în centrul Capitalei un simbol religios (de dimensiuni mari și cu o instalație luminioasă). Plecând de la premisa că acest monument trebuie să fie unul asimilat și recunoscut ca atare de toți cetățenii României, considerăm că trebuie să existe o consultare a cetățenilor în vederea definitivării formei sale.

Semnatari scrisoare:

  • ActiveWatch
  • Asociația Peisagiștilor din România – filiala teritoriala București-Ilfov
  • Asociația pentru Tranziție Urbană – ATU
  • Centrul de Resurse pentru participare publică – CeRe
  • Centrul pentru politici durabile ECOPOLIS
  • Funky Citizens
  • Organizația pentru Promovarea Transportului Alternativ în România
  • OPTAR
  • ProDoMo
  • Pro Patrimonio

Comments (5)

Dacă sunt bani atunci sa se renoveze monumentele deja existente nu avem nevoie de o Cruce avem nevoie de străzi asfaltate parcării ptr turiști dar știți vorba aia Chelu lui în trebuie tichie de mărgăritar

“Funky Citizens”. Ce denumire serioasa si de luat in seama.

Să nu judecăm o carte după coperta ei. Vă invităm să ne vizitați la sediu ca să descoperiți cât de serioși suntem și cu ce proiecte ne lăudăm.

nu avem nevoie de cruce!

[…] opus crucii din Piața Universității, era și cam […]

Leave a comment